修道士是基督的運動員，他在與自我的鬥爭中獲得勝利，並將自己的存在化為基督臨在的聖殿。他在這個世界上的生活是對神國生活的預演，而他在這個世界上所完成的，不過是留在這短暫世代泥土中的足跡。因此，關於約阿尼奇耶長老，我不打算詳述他所有的善行或對其進行評價。我只會嘗試簡要勾勒一幅肖像，回顧他的一部分成就與心靈品質，深信其他一切都為良善的上帝所知，而那些認識他、陪伴他左右的弟子們，將會在之後詳細思考並記錄這位奇妙聖者充滿美德的塵世旅程中眾多的事蹟。

羅馬什卡地區的子民

約阿尼奇神父是羅馬尼亞修道主義在第二千禧年末及第三千禧年初最具光輝的父親之一。我們大多數人在遇見他時，總覺得他身上散發出一種柔和的光芒，彷彿是一種永恆的神顯。從一群修士中辨認出他是不可能錯過的。我敢將他的面容與身形比擬為聖約翰·雅各布，兩人在學術追求與美德上頗為相似。在他透明的面容中，彷彿更容易看清人作為一個身心合一的存在，是按照上帝的形象與樣式所創造的。

約阿尼奇神父於1930年2月10日出生於斯塔尼察村，是科斯塔切與伊莉安娜·巴蘭所生的九個孩子中的第二個。其父母為虔誠的基督徒，將對上帝的信仰深植於他的心靈與靈魂中。由於我對他出生的村莊與家中環境相當熟悉，可以說神父的童年與青少年時光是在斯塔尼察「聖尼古拉」教堂的庇蔭下度過的。這一點對他日後的人生起了決定性的影響。從小學時期起，受洗名為約安·巴蘭的他便展現出卓越的學識。二戰期間，他就讀於羅曼市的經濟高中，這段學習經歷使他日後成為教會事務的優秀管理者（現今我們會稱之為經理人）。1949年學業完成後不久，他便前往西哈斯特里亞聖修道院，這片人間天堂，開始刻苦準備進入天國的旅程。 隨著他前往修道院，我們這些親戚便再也沒有機會見到他，因為多年來他未曾回到故鄉的村莊。當時教會的時代變得動盪不安。他前往修道院的時間，正巧與羅馬尼亞共產主義無神論極權政權的建立同時。教會被迫只能在少數尚存於世俗掌控之外的禮拜場所中，有限地執行其永恆的使命。大多數修道院被關閉，僧侶們遭受獨裁政權的壓迫，被迫離開修道院回歸世俗生活。

在 Sihăstria 修道院戴著 metania 的僧侶

在這嚴峻的環境中，約阿尼奇耶神父開始了他的修道生活。天意使這座修道院未被共產黨取締，反而被改造成為關閉修道院中年邁修士的隱居之地。因此，許多具有高深靈性修為的修士聚集於此，因為成為「長老」（gheronta）意味著擁有特殊的靈性經驗。約阿尼奇耶神父從他們的生活方式中汲取靈感，成為一位嚴謹的基督生活實踐者，藉著聖靈的力量，熱忱遵循聖父們的規範與傳統。像約阿尼奇耶·莫羅伊（Ioanichie Moroi）、維肯提·馬勞（Vichentie Mălău，與神父同鄉）、約伊爾神父（Ioil）、加拉克西翁·伊利（Galaction Ilie）、格拉辛·卡爾賈（Gherasim Cârjă）、克萊奧帕·伊利（Cleopa Ilie）、派西·奧拉魯（Paisie Olarul）、派西·尼奇滕庫（Paisie Nichitencu）、維尼亞明·約爾加（Veniamin Iorga）、帕爾特尼耶·布什庫（Partenie Buşcu）、卡利奧皮·阿佩特雷伊（Caliopie Apetrei）、佩特羅紐·塔納塞（Petroniu Tănase）等人，以及來自 Nemţu 修道院等其他修道院的修士，成為約阿尼奇耶神父的典範。在他們的庇蔭下，他得以成長，從事靈性工作，並在其為羅馬尼亞靈性開創先河的著作《羅馬尼亞修道士語錄》（Patericul Românesc）中，對他們表達了深切的敬意。

如果你問我認識這位了不起的長老從何時開始，我無法說是從童年時期，因為當我出生時，長老早已離開家去修道院了。我是在 1969 年遇見他的，那時我的母親 Anica，願上帝赦免她，與長老同齡，於 9 月 8 日帶我來到修道院，並將我託付給了 Ioanichie 長老。從那一刻起，儘管我在教會中被賦予了各種責任，我認為我再也沒有與他分開過，就像我在修道生活的最初幾年，在 Sihăstria 認識的所有長老一樣。如果說 Ioanichie 長老曾從這裡的長老們的靈性泉源中汲取過，那麼從某個時候起，他自己便成了泉源，不僅對我如此，對許多在他身邊的人也是如此。

1971 年，對於父親來說，是被流放的一年。他被迫離開 Sihăstria，被帶到 Bistriţa 修道院。對於修士來說，Bistriţa 修道院並不是強制居住的地方，因為對修士而言，宇宙中的任何角落都是上帝存在的見證，但這是強迫他離開他心愛的修道院——他尋回自我的地方，已成為他生命不可分割的一部分，他在那裡最能認識自己，並獲得某種安全感。我曾跟隨他走過這些流浪之路。但父親總是渴望回到他的隱修地。1980 年，在當時為摩爾多瓦和蘇切瓦大都主教的 Iustin 牧首的祝福下，他出版了《Patericul românesc》（羅馬尼亞修道士語錄）。父親在扉頁上不僅寫下了 Bistriţa 修道院，還寫上了 Sihăstria-Bistriţa。同樣地，他的第二部傑作《Vetre de sihăstrie românească》（羅馬尼亞隱修地的根源）也是如此。他從未覺得自己離開了心愛的修道院，並在 1990 年後時局趨於寬鬆時重返那裡。

Părintele Ioanichie, pedagog creștin și doctor de suflete

Între timp a fost hirotonit preot de fericitul întru pomenire, patriarhul Teoctist. Din acel moment, Părintele Ioanichie, pe lângă atributul de mare scriitor de cărţi duhovnicești, l-a adăugat și pe cel de mare duhovnic. Alături de alţi duhovnici iscusiţi a participat la salvgardarea spiritualităţii poporului român oprimat. Câţi monahi, monahii, credincioşi de toate categoriile sociale s-au împărtăşit din învăţăturile şi sfaturile părintelui Ioanichie, este greu de spus. Doar Dumnezeu le ştie numărul. În orice caz, Părintele a strălucit ca o lumină în întuneric şi întunericul nu a putut s-o cuprindă. Părintele Ioanichie parcă sfida regimul totalitar al epocii comuniste şi se preocupa de sănătatea spirituală a credincioşilor şi ucenicilor care l-au urmat, asupra cărora exercita o paternitate duhovnicească specifică timpului de atunci.

Pentru Părintele Ioanichie, fiecare om, fiecare călugăr, frate de mănăstire, era unic şi nu făcea niciodată o ierarhizare a persoanelor care-i păşeau pragul chiliei sale, totdeauna modestă, dar plină de cărţi şi de lumină. Din faţa lui iluminată şi din ochii lui scânteietori de lumină lină, izvora totdeauna linişte şi siguranţă. Prin chilia lui au trecut nu numai creştini simpli, ci și oameni din păturile înalte ale societăţii: poeţi, scriitori, profesori, doctori etc. Este binecunoscută prietenia sa cu poetul Ioan Alexandru, cu Părintele Dumitru Stăniloae, Părintele Constantin Galeriu şi cu mulţi alţii. Pe fiecare îl primea ca pe un frate trimis de Hristos. În vorba lui dulce, dar fermă, puteai distinge cu uşurinţă chipul marelui duhovnic de la care oricine obţinea alinare sufletească şi trupească. Până şi mustrarea lui devenea mângâiere. În toţi cei aproape 60 de ani de viaţă consacrată lui Hristos, el s-a uitat pe sine şi a făcut totul pentru cei din jurul său, pentru mănăstirea sa, pentru Biserica din care făcea parte, pentru monahismul româneasc, în speţă, pentru Dumnezeu.

A trăit 77 de ani. Dar, în toţi aceşti ani nu a precupeţit niciun efort pentru ca Hristos să fie lăudat şi propovăduit. Timpul pe care Dumnezeu i l-a dăruit să-l petreacă pe acest pământ, l-a răscumpărat cu desăvârşire. „Nu pierdeţi vremea îndumnezeirii” spunea Sf. Grigorie de Nazianz. Părintele Ioanichie nu a pierdut acest timp, ci l-a transfigurat. A lucrat cu timp și fără timp, până când o boală necruţătoare i-a răpus sănătatea. În ultima perioadă părintele n-a mai lucrat, căci, de acum avea cine să lucreze. Îşi împlinise rolul de părinte misionar şi pedagog creştin. Avea ucenici destui care-i deprinseseră duhovnicia şi lucrarea. El se pregătea pentru „marea înserare”, care a venit odată cu sărbătoarea închinată Intrării Maicii Domnului în templul din Ierusalim. Probabil Părintele avea o tainică relaţie cu Maica Domnului, de aceea cred că Fecioara a dorit să intre împreună cu el în templul Ierusalimului celui de sus. Vârsta lui împlinită pe acest pământ se compune dintr-un număr care are doi de 7. Şapte este simbolul plinătăţii, dar şi al timpului arbitrar al lumii acesteia. De altfel, şi anul mântuirii sale, când Dumnezeu a dispus plecarea sa din această viaţă trecătoare, cupriunde şi el un „7” (2007). Anul următor însă, în care ar fi trebuit să intre, cum şi cel astronomic, al mântuirii, are în compoziţia sa un 8, căci, logic, după 7 vine 8. Părintele, în 2008, putea împlini 78 de ani. N-a mai fost să fie, căci Dumnezeu a rânduit ca el să intre în ziua a 8-a, nu în cel de-al 78-lea an al vieţii sale pământești.

Cinstit în mod deosebit în eparhia Romanului și Bacăului

Întrucât Părintele Ioanichie s-a născut ca fiu spiritual al Eparhiei Romanului și Bacăului a păstrat o legătură specială cu Episcopia şi ierarhii săi. În timpurile cele mai grele, prin editura Episcopiei Romanului, Părintele Ioanichie a publicat mai toate cărţile pe care le-a scris: Pelerianj la Locurile sfinte, Convorbiri duhovniceşti, culminând cu editarea celor l2 volume ale Vieţilor Sfintilor, diortosite de părintele și sfidând parcă, prin această lucrare, regimul comunist de tristă amintire.

În contextul declarării anului 2015, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca An Comemorativ al marilor păstori de suflete din eparhii și ca An Omagial al parohiei și mănăstirii, în localitatea Stănița, localitatea sa natală, la inițiativa Noastră, a fost organizat un simpozion dedicat părintelui. Cu acest prilej a fost omagiată personalitatea sa de către părinți viețuitori în mănăstirile moldave și a fost ridicat un bust comemorativ și inaugurată biblioteca ce-i poartă numele, ca omagiu și recunoștință manifestate pentru eforturile sale de a face cunoscută viața și opera părinților duhovnicești ai creștinătății și pentru ca tinerii să poată identifica și un altfel de model existențial în timpurile atât de nesigure pe care le traversăm. (fragment din volumul Panteonul sufletului meu: portrete de preoți, monahi și monahii, Editura Filocalia, 2016)